Pe fondul unui cod galben de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, dar mai ales al recomandărilor făcute de autorități pentru prevenirea infectărilor cu virusul Covid-19, de duminică am început să observ o schimbare mai accentuată a obiceiurilor călărășenilor. Dacă până acum oamenii nu au părut să fie foarte afectați sau speriați de ceea ce se întâmplă, iată că situația s-a schimbat.

Într-o scurtă plimbare am putut vedea doar vreo două – trei persoane pe trotuarele străzii Prelungirea București, care este probabil cea mai importantă arteră a orașului. În schimb, traficul auto părea intensificat și mai agitat decât este de obicei într-o zi de duminică. Paradoxal, și parcările păreau a fi mai pline, ceea ce înseamnă că totuși mulți dintre cetățeni au înțeles importanța limitării contactului cu exteriorul. Până și primarul s-a autoizolat la domiciliu în urma unei suspiciuni de virus, care s-a dovedit însă a fi negativă.

Pe de altă parte, am văzut prima coadă mare la supermarketul de unde îmi fac adesea cumpărăturile, cu câțiva oameni care au făcut coadă la intrare. Printre lucrurile care se află pe lista de provizii au început să apară și țigările.

Dar nu toată lumea a stat în casă sau a făcut coadă la magazine. Începând cu ora 21:00, Primăria Municipiului Călăraşi a executat tratamente de dezinfecţie în parcurile și locurile de joacă din oraș, acestea făcându-se atât prin intermediul unor furtunuri cu lichid sub presiune manevrate de personal uman, cât și prin pulverizare cu ajutorul unor aparate montate pe mașini. Imaginile cu băncile, leagănele și spațiile de joacă în timpul dezinfectării au fost transmise în direct pe internet.

Între timp, așteptăm să vedem ce noi măsuri va aduce recent declarata „stare de urgență”.