La mijlocul lunii august a acestui an, pe situl de la Măriuța a început o nouă campanie de săpături arheologice. Cercetarea din acest sit este realizată de o echipă formată din specialiști de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Platforma ArchaeoScience#RO din cadrul Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), Universitatea din București și Muzeul Municipiului București, sub coordonarea științifică a dr. Valentin Parnic, directorul Muzeului Dunării de Jos.

Cercetările în tell-ul gumelniţean au debutat la începutul anilor ‘80 putând fi identificate câteva etape în cursul acestora. O primă etapă este constituită de faza identificării sitului şi a recuperării de materiale. Această etapă este reprezentată de cercetările de teren efectuate în anii ‘60 de Eugen Comşa şi continuate de Done Şerbănescu şi George Trohani, în anii ‘70.

A doua etapă este reprezentată de săpăturile de salvare de la Măriuţa – La Movilă, determinate de proiectul de amenajări funciare a cursului râului Mostiştea. Astfel, sub conducerea lui Mihai Şimon se desfăşoară cercetări în aşezarea gumelniţeană în perioada 1984 – 1991. În urma acestor cercetări au fost identificate două niveluri de locuire, cel superior fiind încadrat între sfârşitul fazei A2 şi faza B1 a culturii Gumelniţa, iar cel inferior în faza A2 a acestei culturi. S-a dovedit ulterior că ultimul nivel de locuire de la Măriuţa aparţine fazei B a culturii Gumelniţa.

Cea de-a treia etapă debutează în anul 2000, atunci când cercetările au fost reluate din iniţiativa Muzeului Dunării de Jos Călăraşi și au fost continuate până în prezent. Această ultimă etapă se remarcă prin caracterul pluridisciplinar al cercetărilor.

Au fost cercetate până în prezent opt locuinţe abandonate, aparţinând nivelului superior al aşezării. Dintre acestea reţine atenţia locuinţa SL 2, unde, foarte probabil a funcţionat un atelier de prelucrare a osului şi cornului.

Ulterior, în anul 2004 s-a decis deschiderea unui nou sector pe terasa de lângă aşezarea de tip tell, în vederea identificării necropolei aparţinând aşezării gumelniţene.

Necropola de la Măriuţa – La Movilă se află la circa la 200 de metri ENE de aşezare. Situaţia identificată în acest sit este asemănătoare cu cea întâlnită în cazul altor tell-uri gumelniţene de la nord şi sud de Dunăre. Astfel, în majoritatea situaţiilor cunoscute, cimitirele se aflau în apropierea aşezărilor de tip tell, într-o zonă înaltă (de obicei pe terasa şi pe pantele acesteia), neinundabilă, accesibilă.

O cercetare arheologică modernă și competitivă trebuie să fie suma expertizei unei serii largi de specialiști. Astfel, materialele osteologice faunistice şi antropologice sunt prelucrate şi analizate de către echipa Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” București și a Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Diversele categorii de artefacte sunt în curs de studiu și analiză în laboratoarele Muzeului Dunării de Jos din Călărași, Muzeului Național de Istorie a României, Universității „Valahia” din Târgoviște și Platformei ArchaeoScience#RO din cadrul ICUB, Universitatea din București.

Alte analize interdisciplinare pe diverse categorii de artefacte și ecofacte vor fi realizate în cadrul Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” Măgurele, dar și în cadrul unor laboratoare din străinătate.

De-a lungul anilor, pe șantierul arheologic de la Măriuța s-au format studenți de la Universitatea Ovidius Constanța și Universitatea din București.

Cercetarea de la Măriuța beneficiază de finanțare din partea Consiliului Județean Călărași, dar și de sprijinul constant și necondiționat al Primăriei Comunei Belciugatele din județul Călărași.