foto: Doina Vella

În zilele de 3 şi 4 martie, în comuna Vasilaţi, din judeţul Călăraşi, se va desfăşura la căminul cultural al localităţii o campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici.
Operațiile vor fi efectuate de echipa medicală de la Center of Hope, spital veterinar unde animalele fără stăpân și cele ai căror stăpâni nu au posibilități financiare sunt sterilizate și tratate pentru diferite afecțiuni.
Campania este sprijinită de Primăria Comunei Vasilați și este sponsorizată de organizația olandeză Stichting Le Woef.
Sunt disponibile o sută de locuri, iar programările se fac la numărul de telefon 0733/312.111, persoană de contact viceprimarul comunei Vasilaţi, Cristian Vasile.