Până la data de 6 aprilie a.c., la nivelul judeţului Călăraşi s-au înscris 378 de candidaţi, doritori să ocupe un post în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi. Persoanele care-şi doresc să devină agenţi de ordine publică trebuie să cunoască faptul că nu există limită de vârstă.

Începând cu 1 aprilie 2016 s-a data startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. La nivelul IPJ Călăraşi sunt alocate pentru angajarea din sursă externă 47 de locuri la posturile de poliţie comunale şi un loc pentru reîncadrare. Persoanele care-şi doresc să devină agenţi de ordine public trebuie să cunoască faptul că nu există limită de vârstă. Prin accesarea paginii web https://cl.politiaromana.ro sau de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi pot fi obţinute detalii complete despre: situaţia numerică a candidaţilor înscrişi; condiţii (criterii în funcţie de înălţime – femei: 1,60 m, bărbaţi: 1,65 m); înscriere (în perioada 1 – 8 aprilie 2016);  probe sportive („rezistenţă” şi „abdomene” pentru persoanele angajate din sursă externă şi „rezistenţă” pentru reîncadrări, cu bareme conform vârstei). Concursul va fi susţinut la data de 14 mai 2016. Până la data de 6 aprilie a.c., la nivelul judeţului Călăraşi s-au înscris 378 de persoane. La momentul actual există o medie de opt candidaţi pe un singur post.