Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a aprobat astăzi, 28 august, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Bârnova (judeţul Iași). Obiectivul, în valoare de 5.987.444,19 lei, va fi realizat prin subprogramul „Lucrări în primă urgență”, din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții (instituție aflată sub autoritatea Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – MLPDA).

Ministrul Ion Ştefan a semnat și protocoalele de predare-primire a 23 de amplasamente aferente unor obiective de investiții care vizează modernizarea infrastructurii educaționale și culturale, reabilitări de drumuri, bazine de înot ori săli de sport școlare. Sunt vizate următoarele investiții: construirea unui cămin studențesc la Universitatea de Vest din Timișoara (judeţul Timiș); reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea casei de cultură din oraşul Fundulea (judeţul Călărași); construirea unui pod în satul Gâlcești din comuna Berlești, peste râul Amaradia (judeţul Gorj); reabilitarea unor drumuri de interes local pentru eliminarea efectelor inundațiilor din comuna Oțeleni (judeţul Iași); reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din satul Moșteni (judeţul Teleorman); construirea unei săli de sport școlare în orașul Baia Sprie (judeţul Maramureș); înființarea unui târg săptămânal pentru produse agroalimentare și de uz general în orașul Bolintin-Vale (judeţul Giurgiu); construirea unei baze sportive de TIP1 pe strada Dr. Victor Babeș, nr. 64, din municipiul Baia Mare (judeţul Maramureș); reabilitarea drumurilor locale afectate de inundații în comuna Țuțora (judeţul Iași); construirea unei baze sportive de TIP1 în satul Prundu Bârgăului (judeţul Bistrița-Năsăud); lucrări de punere în siguranță a drumului de interes local Băltăreț, care face legătura între satele Bodești și Bărbătești, afectate de calamități (judeţul Vâlcea); construirea unei săli de educație fizică școlară în satul Independența, comuna Independenţa (judeţul Călărași); reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Grivița (judeţul Vaslui); construirea unei săli de sport școlare în satul Călinești (judeţul Maramureș); construirea unei săli de sport școlare în satul Izvoarele (judeţul Giurgiu); construirea unei săli de sport școlare în satul Dracea (judeţul Teleorman); reabilitarea unui drum și a unui podeț în satul Băiceni din comuna Todirești (judeţul Iași); reabilitarea drumurilor locale afectate de inundații în comuna Oltenești (judeţul Vaslui); construirea și dotarea sediului pentru un așezământ cultural în satul Inău din orașul Târgu Lăpuș (judeţul Maramureș); lucrări de reabilitare a unui drum de interes local, Dealul Costeștilor, punct Anghel în satul Costești (judeţul Vâlcea); construirea unei săli de sport școlare în satul Cândești (judeţul Botoșani); construirea unei baze sportive de TIP1 în satul Țibănești (judeţul Iași); extinderea, modernizarea, renovarea și dotarea căminului cultural din satul Cașin (judeţul Bacău).

Proiectele se vor realiza prin PNCIPS, derulat de Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea MLPDA.