Arhive pentru Administrație - Pagină 126

Administrație

Noile oportunităţi de finanţare din POR, prezentate de ADR Sud Muntenia

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE), a organizat o întâlnire…
Citeşte
Administrație

Consilierii locali au aprobat prelungirea perioadei de implementare a proiectelor care nu vor fi finalizate până la sfârşitul anului

Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de îndată, organizată în data de 9 decembrie , două proiecte de hotărâre privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor care nu…
Citeşte
Administrație

Munca „la negru” în baruri şi restaurante, sancţionată de inspectorii ITM Călăraşi

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) al judeţului Călăraşi au derulat, în luna noiembrie, Campania Naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale la agenţii economici din…
Citeşte
Administrație

Marius Dulce: “În ceea ce priveşte transportul local, am ajuns la ultima procedură, la negociere directă”

Mâine, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, va fi supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei de evaluare a ofertelor depuse la procedura de atribuire, prin negociere…
Citeşte
Administrație

Ajutoare de urgenţă pentru 19 primării aflate situaţie de extremă dificultate

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare, organizată vineri, 20 noiembrie , repartizarea sumelor din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Călăraşi pentru acordarea de ajutoare unităţilor…
Citeşte
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com