Cei mici au avut parte sâmbătă de o întâlnire distractivă și educativă cu polițiștii rutieri

În dimineața de sâmbătă, 21 august, copiii mai mari şi mai mici au avut ocazia de a se întâlni îndeaproape cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași în cadrul unor activități distractive și educative realizate la nivel național de către Poliția Română.

Activitățile s-au desfășurat pe platoul din fața scenei din Parcul Dumbrava. Cei mici s-au putut juca cu și vedea cum funcționează autoturismele și motocicleta de poliție și au văzut cum arată un aparat alcooltest și cătușele din dotarea agentului de poliție. Copiii au participat la o probă de jaloane și au învățat câteva indicatoare de circulație cu ajutorului covorului special instalat de către polițiști. Copiii au avut la dispoziție sucuri și apă, sticksuri și au primit baloane și diplome pentru activitățile desfășurate.

Prezența nu a fost una foarte mare, unul dintre motive fiind acela că evenimentul a fost anunțat cu puțin timp înainte.