În dimineața zilei de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au oprit pentru control pe strada București, din municipiul Călărași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,50 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.