Cinci preoţi din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au fost hirotoniţi
Zilele trecute, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica – paraclis episcopal cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.
După terminarea Sfintei Liturghii, în prezența mai multor consilieri și inspectori eparhiali, Preasfinția Sa a hirotesit duhovnici cinci preoţi nou hirotoniţi, care au promovat examenul de duhovnicie.
În cuvântul de povățuire, Preasfinția Sa le-a vorbit preoților despre responsabilitatea pe care o au ca duhovnici față de mântuirea credincioșilor din comunitățile parohiale încredințate.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.