Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea de către Comisia Europeană, la data de 16 iulie 2020, a Liniilor Directoare privind lucrătorii sezonieri din Uniunea Europeană în contextul pandemiei de COVID-19.

Liniile Directoare publicate de Comisia Europeană evidențiază drepturile de care beneficiază lucrătorii sezonieri în baza legislației europene și responsabilitatea statelor membre în asigurarea aplicării corecte a normelor în vigoare, dat fiind riscul de precaritate a condițiilor de muncă și de cazare ale lucrătorilor sezonieri, exacerbat în contextul pandemiei.

Comisia Europeană subliniază în aceste Linii Directoare necesitatea unor măsuri și acțiuni adecvate și urgente din partea statelor membre pentru remedierea acestei situații și pentru asigurarea respectării drepturilor în vigoare și a normelor de protecție socială și sanitară, adaptate condițiilor create de pandemie. În acest sens, Comisia Europeană promovează consolidarea cooperării între statele membre pe tema condițiilor de muncă ale lucrătorilor sezonieri, precum şi creșterea numărului de inspecții pe teren, inclusiv cu sprijinul Autorității Europene a Muncii.

Documentul răspunde demersurilor constante ale României la nivelul instituțiilor europene privind elaborarea unor recomandări specifice pentru categoria lucrătorilor sezonieri mobili în Uniunea Europeană, care să ia în considerare caracterul particular al statutului acestora și necesitatea asigurării și implementării unor măsuri consolidate de protecție socială și sanitară, mai ales în contextul pandemiei COVID.

Demersurile autorităților române, prin Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au avut ca punct de plecare constatările referitoare la vulnerabilitatea lucrătorilor români sezonieri care își desfășoară activitatea în alte state membre pe perioada pandemiei și recunoașterea caracterului esențial al muncii acestora pentru buna funcționare a pieței unice europene și a economiilor statelor membre. În acest context, acțiunile realizate au urmărit asigurarea egalității de tratament și respectarea principiului nediscriminării lucrătorilor sezonieri, combaterea muncii nedeclarate, implementarea reglementărilor europene şi naţionale în materie de sănătate şi siguranță la locul de muncă, informarea părţilor cu privire la drepturile şi obligațiile ce le revin şi consolidarea inspecțiilor pe teren, aspecte ce sunt reflectate şi în Liniile Directoare prezentate de Comisia Europeană.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe vor continua să promoveze la nivel european și bilateral importanța respectării drepturilor sociale și a normelor privind sănătatea și siguranța la locul de muncă pentru lucrătorii sezonieri români care își desfășoară activitatea în alte state membre, atât în contextul pandemiei de COVID-19, cât și pe termen lung.