Mobilizare mare în localitatea Jegălia, din judeţul Călăraşi, cu ocazia acţiunii naţionale de împădurire „Plantăm fapte bune în România”. Într-o zi însorită, respectiv 19 noiembrie 2016, 1.225 de voluntari au fost prezenţi în comuna Jegălia, unde au plantat 27.500 de puieţi de salcie, pe o suprafaţă de 24 de hectare care fac parte dintr-o zonă inundabilă.

Este al doilea an consecutiv în care se organizează acţiunea de împădurire în Jegălia, aceasta fiind singura localitate din judeţ în care Asociaţia Ecoassist, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a decis ca evenimentul să se desfăşoare încă o dată, pentru că pomii au fost foarte bine îngrijiţi. Anul trecut, la Jegălia au fost plantate opt hectare cu 11.000 de puieţi, iar nivelul de prindere s-a situat undeva la 96%.

Aurel Vasile: „Împreună cu toţi consilierii şi cu oamenii de bine din localitate am plantat aproximativ 30.000 de fire”

Edilul-şef al comunei Jegălia, Aurel Vasile, este încântat de faptul că acest eveniment a avut succes. Primarul a declarat că în anul următor se vor planta încă 20 de hectare. „Aceasta este o acţiune puternică, o acţiune în forţă şi o acţiune făcută cu ajutorul celor de la ‘Plantăm fapte bune’, din Bucureşti. În proporţie de 80%, organizarea cu voluntarii şi cu puieţi a fost a lor, 20% a fost a mea şi împreună cu toţi consilierii şi cu oamenii de bine din localitate am ajutat aici să plantăm aproximativ 30.000 de fire şi să împădurim 32 de hectare. Eu le-am oferit organizatorilor 50 de hectare, am plantat 32. Urmează, la anul, să mai punem 20 de hectare, să împădurim 50 de hectare. Pentru că aşa este contractul de parteneriat, reprezentanţii Asociaţiei Ecoassist, care au iniţiat acţiunea ‘Plantăm fapte bune’, vor veni atunci când este necesar să îngrijească aceste plantaţii, după care, după cinci ani noi le vom preda în pază şi în organizarea Romsilva, rămânând, bineînţeles, ale Primăriei Jegălia, dar cei de la Romsilva vor continua activitatea noastră. În Jegălia s-a plantat anul trecut şi acum. Este o acţiune mare, avem oameni care au venit din Bucureşti, avem oameni de bine, care au venit să planteze alături de noi. Din Jegălia, cu excepţia celor aproape o sută de copii de la şcoală şi a personalului din primărie, a consilierilor, au mai venit în jur de 50 de persoane”, a afirmat Aurel Vasile.

Cătălin Predoiu: „Când plantez un copac, am sentimentul că plantez o speranţă”

Prezent la eveniment, Cătălin Predoiu, candidatul Partidului Naţional Liberal (PNL) Călăraşi la Camera Deputaţilor, a declarat că atunci când plantează un copac are sentimentul că plantează o speranţă. „Am plantat un copac şi îmi face mare plăcere că sunt alături de primarul comunei, Aurel Vasile, şi alături de prietenii noştri din PNL Călăraşi, dar şi de toţi oamenii care ne înconjoară la această acţiune foarte frumoasă. Când plantez un copac, am sentimentul că plantez o speranţă şi am plantat acest copac aici, la Jegălia, cu speranţa că vom reuşi în proiectele noastre să schimbăm în bine faţa judeţului Călăraşi prin investiţii, prin munca oamenilor, prin administraţie bună, aşa cum dovedeşte primarul Aurel Vasile. Eu îl sprijin şi îl voi sprijini din activitatea de parlamentar. Eu şi domnul primar avem o viziune de antreprenor, aceea de a crea proiecte, de a le duce la bun sfârşit şi oamenii să aibă ceva de câştigat din aceste lucruri”, a menţionat Cătălin Predoiu.

Răducu Filipescu: „Este o acţiune pe care primarul a iniţiat-o, o acţiune extraordinar de frumoasă şi sper ca şi ceilalţi să ia exemplu de la el”

Candidatul PNL la Senat, Răducu-George Filipescu, speră ca şi celelalte localităţi din judeţul nostru să ia exemplul comunei Jegălia. „Am plantat trei pomi. Este o acţiune pe care primarul a iniţiat-o, o acţiune extraordinar de frumoasă şi sper ca şi ceilalţi să ia exemplu de la el. Poate mai reuşim şi noi să replantăm zonele. Avem nevoie de perdele forestiere, de pomi, pentru că este zonă de Bărăgan, unde bate foarte tare crivăţul şi dacă nu reuşim să replantăm, am putea avea probleme mari în viitor şi este păcat”, a spus Filipescu.

Vasile Iliuţă: „Acesta este un exemplu de bună practică”

Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, susţine că acest eveniment găzduit de primarul Aurel Vasile este un exemplu de bună practică. „Acesta este un exemplu de bună practică. Cu ani în urmă, când eram primar la al doilea mandat, am plantat, pe teritoriul comunei Vîlcelele, într-un proiect de cinci ani, aproximativ 60 de hectare cu salcâm. La Jegălia s-a plantat cu salcie. Diferenţa este solul, la Jegălia este mlăştinos, la noi erau terenuri pe care le numeam neproductive”, a precizat Iliuţă.

Valentin Cocoş: „Vrem să aducem fabrica din Spania şi să o mutăm aici, la Jegălia”

Pentru a planta „fapte bune”, în comună a fost prezent şi preşedintele organizaţiei Partidului Naţional Liberal din Spania, Valentin Cocoş, care îşi doreşte ca împreună cu Aurel Vasile să creeze locuri de muncă. „În cadrul unei fabrici din Spania există 600 de salariaţi, toţi fiind români. Nu sunt salariaţii mei, dar eu răspund de toată comunitatea de acolo, o comunitate de aproape 300.000 de oameni. Trebuie să trec o dată pe lună prin fiecare loc. Este foarte mult de alergat, foarte multă muncă, dar oamenii trebuie ajutaţi. Chiar am cunoştinţe care au plecat de aici în Spania, pentru nouă luni, atât cât durează sezonul şi se întorc acasă. Au ales să plece din cauza lipsei locurilor de muncă de aici şi din pricina salariilor mici. Avem şi un proiect pentru Jegălia, dar deocamdată nu pot să vorbesc, este la stadiul de iniţiativă. Este vorba despre abatoare. La Jegălia ne trebuie forţă de muncă, în primul rând, restul se aduce de afară, mă refer la tehnologie. Avem mână de lucru în această comună. Vrem să aducem fabrica din Spania şi să o mutăm aici, la Jegălia”, a declarat Valentin Cocoş.

15 jandarmi călărăşeni au plantat puieţi la Jegălia

La campania de împădurire, denumită „Plantăm fapte bune în România”, au participat şi efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași. Astfel, 15 jandarmi au fost prezenţi în localitatea Jegălia pentru a contribui la concretizarea acestei iniţiative. Oamenii legii, alături de organizatori şi ceilalţi voluntari, au plantat mii de puieţi, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător este primordială pentru o dezvoltare armonioasă a naturii. Jandarmii călărășeni au mai luat parte şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare şi vor fi prezenţi ori de câte ori vor fi demarate activităţi de acest gen.

La nivel naţional au fost plantaţi peste 92.000 de puieţi

În data de 19 noiembrie 2016, „Plantăm fapte bune în România” a acţionat în şapte din nouă judeţe anunţate, şi anume, Buzău – localitatea Boboc, Călăraşi – localitatea Jegălia, Constanţa – localitatea Peştera, Dolj – localitatea Greceşti, Giurgiu – localitatea Gostinari, Iaşi – localitatea Leţcani, Teleorman – localitatea Siliştea Gumeşti. De menţionat că acţiunea din Harghita (localitatea Mereşti) a avut loc pe 12 noiembrie, iar cea din Timiş a fost amânată pentru primăvara anului viitor, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care au dus la inundarea suprafeţei respective. „2016 este al doilea an consecutiv în care ne-am propus ca în luna noiembrie să organizăm plantare în toată țara într-o singură zi şi este al doilea an în care am avut și Republica Moldova alături de noi! România a reuşit, Moldova a reuşit. Toate cele opt plantații au avut voluntari bucuroși, energici și entuziaști, care au răspuns unui apel lansat pentru țară și pentru comunitate. Echipa de organizare a crescut cu fiecare om nou care a dat curs invitației noastre să se implice în organizare. Avem colegi noi care depun efort, timp și energie pentru a pune la cale aceste mobilizări civice pentru comunitate! Acesta este marele beneficiu al acțiunilor noastre”, a afirmat fondatorul iniţiativei, Liana Buzea.
Aproximativ 4.100 de voluntari au împădurit, în data de 19 noiembrie 2016, în cele şapte judeţe menţionate. Numărul de puieţi plantaţi este de 92.743. Voluntarii participanţi vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă „Green Endorsement”, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume. Acţiunea din 19 noiembrie a fost realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Aşadar, pe 19 noiembrie, în comuna Jegălia din judeţul nostru, dar şi în celelalte judeţe, s-a mai făcut un pas mare către o Românie împădurită. Pentru că întodeauna după muncă vine şi răsplata, primarul localităţii Jegălia, Aurel Vasile, a oferit participanţilor fasole, ghiveci de legume şi plăcinte cu mere şi dovleac.
10

9

8

7

6

5

3

2

1