Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a aprobat luni suplimentarea listei din Subprogramul „Săli de sport”, finanțat prin Compania Națională de Investiții, cu încă nouă obiective de investiții, în opt județe din țară: Argeș, municipiul Pitești – sală de sport Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu”; Sibiu, comuna Racoviță – sală de sport sat Racoviță; Vaslui, comuna Tutova – sală de sport sat Bădeana; Bacău, comuna Pârjol – sală de sport sat Pustiana; Bistrița-Năsăud – sală de sport comuna Chiuza; Călărași, comuna Dor Mărunt – sală de sport sat Dor Mărunt, Călărași, comuna Vasilați – sală de sport strada Constantin Brâncoveanu, sat Vasilați; Olt, comuna Mihăiești – sală de sport strada Principală, nr. 47A, sat Mihăiești; Vâlcea, comuna Fârțănești – sală de sport punct teren aferent Grădinița Rusănești, sat Rusănești.

De asemenea, vineri, 24 iulie, ministrul Ion Ștefan a aprobat completarea listei obiectivelor de investiții care se realizează pe baza proiectului tip „Sală de sport cu tribună 180 locuri” pentru următoarele localități: sat Șesuri, comuna Măgirești (judeţul Bacău); sat Fundeni, comuna Fundeni (judeţul Călărași); municipiul Târgoviște – Campus Universitatea Valahia (judeţul Dâmbovița); sat Iugani, comuna Mircești (judeţul Iași); sat Plugari, comuna Plugari (judeţul Iași); sat Vadu Părului, comuna Albești – Paleologu (judeţul Prahova); sat Brebu Megieșesc, comuna Brebu (judeţul Prahova); comuna Vatra Moldoviței (judeţul Suceava); sat Ștorobăneasa, comuna Ștorobăneasa (jud. Teleorman).

Cele nouă săli de sport vor fi realizate de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIS).