În perioada 7- 11 august, la Călărași, s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a Concursului Național de Fizică și Chimie- „Impuls Perpetuum”. Competiția a fost destinată elevilor din clasele VI – VIII, din unităţile şcolare din mediul rural. Această competiție este organizată anual  şi vizează dezvoltarea competențelor specifice domeniului științei. Principalul obiectiv al concursului este atragerea elevilor, începând din clasa a VI-a, către studiul ştiinţelor. Ediția din acest an, organizată la Călărași, a fost realizată de profesori de fizică și chimie, coordonați de profesoara Silvia Toza- inspector de fizică al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi. Concursul s-a încheiat cu o festivitate de premiere, ce a avut loc în sala de spectacole “Barbu Şirbei”. Premiile au fost înmânate de prof. univ. dr. Uliu Florea, preşedintele Comisiei Centrale a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Siinţifice. De asemenea, au fost oferite şi trei premii speciale, pentru cele mai bune probe practice, de către prof. dr. Klaus Nicolae Micescu, inspector de proiecte educaţionale în cadrul ISJ Călăraşi şi preşedintele executiv al Fundaţiei GIIF (Grupul de Iniţiativă pentru Învăţarea Fizicii).

Lista premianţilor este următoarea: clasa a VI-a: premiul I – Andrei George Goia (Şcoala Gimnazială Nr. 2 Frătești, judeţul Giurgiu); premiul II – Cătălina Ana Maria Toma (Şcoala Gimnazială Poşta Câlnău, judeţul Buzău); Premiul III – Denis Leonard Ghena (Şcoala Gimnazială Slatina Timiș, judeţul Caraş- Severin); menţiuni: Maria Delia Nițu (Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, judeţul Covasna); George Andrei Drăghici (Școala Gimnazială Nr. 1 Orbeasca de Sus, judeţul Teleorman), Iulian Epure (Școala Gimnazială „D.D.Părășcani”,  judeţul Iaşi); Cosmina Iuliana Drăguț (Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu”, judeţul Constanţa); Daniel Dobre (Școala Gimnazială Peceneaga, judeţul Tulcea); Ioana Păuleț (Școala Gimnazială Nr. 1 Pildești, jud. Neamţ); clasa a VII-a: premiul I – Antonia Adelina Avram (Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, judeţul Bistriţa Năsăud); premiul II –   Mihail Avram (Şcoala Gimnazială “Virgil Calotescu”, judeţul Argeş); premiul III – Tomovici Iulian ( Liceul Tehnologic, judeţul Neamţ); premiul III -Vlăduțescu Irina Gabriela (Școala Gimnazială Moi, judeţul Gorj); menţiuni – Ioan Cristian Mihalache (Școala Gimnazială Dărmănești, judeţul Dâmboviţa); Anemarie Duță Chiți (Școala Gimnazială “Înv. M. Georgescu”, judeţul Dolj); Radu Constantin Cepoiu (Școala Gimnazială „Traian Săvulescu”, judeţul Prahova); clasa a VIII-a: premiul I – Lucian George Trașcă (Școala Gimnazială Pleșoiu, judeţul Olt); premiul II –  Iuliana Mădălina Ivașcu (Școala Gimnazială Nr.1 Independența, judeţul Galaţi); premiul III – Constantin Adrian Oprea (Școala Gimnazială Măneși, judeţul Dâmboviţa); menţiuni – Gabriela Elena Roman (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, judeţul Botoşani); Nineta Mihaela Talpoș (Școala Gimnazială Marpod, judeţul Sibiu); premii speciale: clasa a VI-a: Denis Leonard Ghena (Şcoala Gimnazială Slatina Timiș, judeţul Caraş-Severin); clasa a VII-a: Antonia Adelina Avram (Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, judeţul Bistriţa Năsăud); clasa a VIII-a: Nineta Mihaela Talpoș (Școala Gimnazială Marpod, judeţul Sibiu).