Vineri, 16 septembrie 2016, Consiliul Judeţean Călăraşi împreuna cu Spitalul Județean de Urgență Călărași organizează Conferința Națională „Hemoragia sistemului medical din România – de ce ne pleacă medicii?”, manifestare ce se va desfășura în sala de şedinţe a Consiliului Județean Călărași, începând cu ora 10.30. Conferinţa este organizată în contextul in care migrația medicilor români și a asistenților medicali constituie o problemă vitală pentru statul român. Prin migrația medicilor facem referire la plecarea unui număr masiv de cadre medicale în alte țări cu scopul de a profesa. Chiar dacă emigrarea medicilor este benefică pentru cei care au hotărât să facă acest lucru, trebuie să ne aplecăm şi asupra consecinţelor deciziei lor. În prezent în total, nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, adică aproape cam câţi au plecat să profeseze în străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe deficitul se apropie de 50%. Plecarea medicilor are urmări atât pe plan social cât și pe plan economic. Cadrele medicale rămase sunt insuficiente și nu pot face față numărului mare de pacienți. Pe lângă afectarea calității serviciilor medicale, exodul medicilor duce și la scăderea îcrederii pacienților în medicii rămași să îi îngrijească. O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămaşi prin ture prelungite. Recent, în acest sens, Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a recunoscut acest deficit major: “Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt oraşe în care specialităţi întregi nu sunt reprezentate, pur şi simplu nu au medici”. Scopul acestei conferinţe este acela de a afla motivele pentru care medicii și asistenții medicali români decid să profeseze peste hotare și care ar fi așteptările acestora cu privirea la schimbarea sistemului medical românesc pentru a se întoarce să lucreze în România. Totodată, se doreşte găsirea unor soluţii pentru accesarea cu mai mare uşurinţa a medicilor de peste hotare care vor să practice medicină în România. Invitați să participe la conferință sunt: reprezentanții spitalelor din România, Direcțiile de Sănătate Publică, Colegiile Medicilor din toată țara, reprezentanți ai invățământului medical preuniversitar și universitar din țară, Administrația Prezidențială, reprezentanți ai Ambasadelor, reprezentanți consulari din România, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii, medicii și asistenții medicali din diasporă. Participarea la această conferință este gratuită, iar înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

spital