În cadrul Consiliului AgriFish, desfășurat luni, 16 decembrie, la Bruxelles, la care au participat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a fost adoptat un regulament care stabilește limitele de captură aplicabile în 2020 pentru anumite stocuri de pește din Marea Mediterană și din Marea Neagră.

Este pentru prima dată când se adoptă un regulament de sine stătător privind posibilitățile de pescuit atât pentru Marea Mediterană, cât și pentru Marea Neagră, ca urmare a intrării în vigoare în 2019 a planului multianual pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane (WMMAP).

Normele adoptate, de interes pentru România, vizează o cotă autonomă pentru șprot în Marea Neagră aplicabilă Bulgariei și României. Aceasta a fost stabilită la un nivel care să permită menținerea nivelului actual al durabilității prin pescuit. Posibilitățile de pescuit pentru calcan în Marea Neagră au fost stabilite în cadrul Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) reaminteşte că Uniunii Europene i s-a atribuit o cotă anuală de 150 de tone de calcan pentru anii 2020, 2021 si 2022, din care 75 de tone pe an revin României și 75 de tone pe an Bulgariei. MADR menționează că în anul 2017 cota de calcan a României era de doar 43 de tone pe an, a crescut apoi în anii 2018 și 2019 la 57 de tone pe an, iar acum, pentru următorii trei ani, cota este majorată la 75 de tone pe an.

Normele adoptate mai vizează, printre altele:eforturile de pescuit maxim admisibile, exprimate în număr de zile, pentru anumite stocuri de pește din vestul Mării Mediterane. Aceste eforturi de pescuit au fost stabilite la un nivel cu 10% mai scăzut decât nivelul de referință prevăzut în WMMAP și se aplică Spaniei, Franței și Italiei; posibilitățile de pescuit și alte măsuri stabilite în cadrul Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM). Măsurile respective includ, de exemplu, o perioadă de interzicere a activităților de pescuit pentru anghila europeană în întreaga Mare Mediterană și limite ale capturilor și ale efortului de pescuit pentru stocurile de pești pelagici mici din Marea Adriatică.

Aceste decizii s-au bazat pe cele mai bune avize științifice disponibile, furnizate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit, de Comitetul științific consultativ al CGPM pentru pescuit și de Grupul de lucru al Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană privind Marea Neagră, și respectă principiile politicii comune reformate în domeniul pescuitului (PCP).

CGPM este o organizație regională de gestionare a pescuitului competentă pentru conservarea și gestionarea resurselor marine vii din Marea Mediterană și din Marea Neagră. Uniunea Europeană este membră a CGPM, împreună cu Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, România, Slovenia și Spania. Măsurile adoptate în cadrul CGPM sunt obligatorii pentru membrii săi.

Regulamentul va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se va aplica de la 1 ianuarie 2020.