În data de 10 decembrie 2020, Consiliul Județean (CJ) Călărași a anunțat începerea procedurilor pentru construcția noului corp al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași. Acesta va fi realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), contractul de finanțare fiind semnat la sfârșitul lunii august 2020, și ar urma să aibă demisol, parter și 5 etaje.

CNI menționa în momentul respectiv că, prin proiectul acesta, Spitalul Județean Călărași va fi modernizat și eficientizat în conformitate cu cerințele europene. Noul corp de clădire va comunica cu corpurile de clădire deja existente ale spitalului și va prelua funcționalitatea actuală a trei corpuri existente. Vor exista spații dedicate pentru secțiile de imagistică (CT și RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie etc. însumând în total 230 de paturi. Proiectul are ca termen de finalizare 40 de luni, din care patru dedicate proiectării și ar urma să coste 86,2 milioane de lei, comunica CNI în urmă cu trei luni.

Conform CJ Călărași, amplasamentul ar urma să fie predat constructorului – Grupului de Construcții Erbașu – în luna martie, până atunci eliberându-se zona de imobilele aflate pe terenul destinat obiectivului.

Cristian Erbașu, reprezentantul Grupului de Construcții Erbașu, firma care lucrează pentru Compania Națională de Investiții, este prezent la Călărași pentru discuții tehnice cu executivul Consiliului Județean Călărași și cel al Spitalului Județean de Urgență Călărași.