În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean din data de 24 martie a fost aprobată o hotărâre conform căreia vor fi achiziționate „servicii de consultanță și reprezentare a intereselor Județului Călărași, a Consiliului Județean Călărași precum și a Președintelui Consiliului Județean Călărași în procesele în care acestea sunt parte aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și în fața organelor de urmărire penală”.

Motivarea acestei hotărâri este dată de numărul mic de consilieri juridici din cadrul instituției, 5 la număr, cu diferite grade profesionale, „ale căror atribuții depășesc nivelul de încărcare cu sarcini a acestora”.

În fapt, secretarul general al județului, Aurel Paraschiv, a explicat ce înseamnă mai exact acest lucru: „În cadrul Direcției Juridice și de Administrație Publică avem un Serviciu Juridic care este alcătuit din 7 funcții, din care 6 de execuție. În momentul de față avem doar 5 funcții de execuție ocupate, din care două sunt de consilier juridic asistent. Reprezentarea în instanță este asigurată de către doi consilieri juridici.

În momentul de față, Consiliul Județean, unitatea administrativ-teritorială Județul Călărași și Predintele Consiliului Județean sunt angrenați în peste 70 de dosare. Doar cu doi consilieri juridici nu putem face față în sensul de a avea, de a presta un act de calitate în fața instanțelor pentru a avea câștig de cauză.

Complexitatea este dată, de cele mai multe ori, de sumele de bani, nerespectarea unor contracte și așa mai departe. Probabil este în partea cealaltă, cei care ne dau în judecată au apărări, unele dintre cele mai bune.

În paralele cu aceste procese la instanță, noi trebuie să ne facem treaba de zi cu zi. Să vedeți câte zeci și sute de lucrări sunt zilnic. Acestea trebuie analizate, putem să riscăm să nu facem nimic bun, nici la instanță și nici la serviciu.

Propunerea pe care am făcut-o este cu caracter temporar, nu permanent. O să facem contract cu firma X sau Y și n-o să-i punem să ne copieze hârtii, o să-i punem să ne reprezinte în instanță pentru că ăsta este rolul unei firme de avocatură, în esență”.