La finalul unui an de activitate, cei 33 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, de la Centrul de Zi al Complexului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie SERA Călăraşi, au încercat să fie cei mai buni actori și interpreți, aducând zâmbete pe buzele celor prezenți. „Fluturașii isteți”, pregătiți de educatoarele Tania Alradi și Nicoleta Radu, au îmbinat momentele de poezie cu cele de cântec, dar nu au lipsit nici lacrimile de tristețe, provocate de faptul că pe timpul vacanței nu se vor mai întâlni cu colegii, revederea urmând să aibă loc în luna septembrie. Grupa „Albinuțele”, pregătită de educatoarele Liliana Prodan și Maria Mavru, a prezentat sceneta ,,Anotimpurile”, iar copiii de la grupa mare au participat la ultima lor serbare de preșcolari, intitulată „Adio, grădiniță!”. Micuții artiști au fost aplaudați cu căldură de părinți și de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, reprezentată de director-executiv Gheorghe Drăgănică, director-executiv adjunct Lavinia Grosu și director economic Niculina Chivulescu, iar la final de spectacol, copiii s-au bucurat de micile surprize oferite de educatori.