În foaierul Centrului Județean de Cultură şi Creaţie a avut loc marți, 25 iulie, vernisajul expoziției “Eco Fotografia”, în cadrul căreia sunt expuse fotografii ale copiilor de la Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie SERA Călărași și ale elevilor din comuna Ciocănești. La eveniment au participat directoarea executivă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călărași, Doinița Nicolae, președinta Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative (FICE) Călărași, Elena Ulmeanu, preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru, de la Parohia Ciocănești Sârbi, managerul Centrului Județean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, Isabella Grosu, care a sprijinit realizarea acțiunii, precum și copiii ale căror fotografii au fost expuse.

 

Doinița Nicolae, directoarea executivă a DGASPC Călăraşi, și-a exprimat dorința ca experiența cursurilor de artă fotografică să continue. “Ne dorim să scoatem tot ce este mai bun din copiii noștri. Am fost alături de ei când au mers să facă aceste poze și am fost foarte încântată de ceea ce am văzut. Îi felicit pe cei care ne-au sprijinit, dar și pe copii. Ne dorim să repetăm experiența cu aceia care nu au urmat cursurile de fotografie și să descoperim noi talente, cu ajutorul coordonatorului lor, preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru”, a declarat Doiniţa Nicolae.

Președinta FICE Călărași, Elena Ulmeanu, a afirmat: “Expoziția de fotografie pe care am vernisat-o este rezultatul colaborării dintre Federația Internațională a Comunităților Educative Călărași, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului și Parohia Ciocănești Sârbi. Dacă se va concretiza o colaborare între centrele de plasament și FICE Călărași, prin organizarea cursurilor de artă fotografică în fiecare centru, atunci vom fi susținuți să facem un vernisaj la Palatul Parlamentului, în această toamnă, de către președintele Federației Internaționale a Comunităților Educative România, Mareș Toma”.

Preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru, de la Parohia Ciocănești Sârbi, a afirmat că pentru expoziția “Eco Fotografia”  a selectat 38 de poze ale copiilor de la Centrul SERA și 22 de  poze ale elevilor din comuna Ciocănești. “Motivul pe care l-am avut pentru a iniția acest curs de fotografie cu copiii a fost acela de a-i determina să fie mai atenți în jurul lor. Descopăr în copii un nivel de realitate mult peste ceea ce așteaptă chiar ei, de la ei înșiși. Sunt mult mai creativi decât se cred. Fotografia este un formator de opinie, îți creezi o părere despre locul fotografiat sau trăiești o emoție referitoare la un loc cunoscut, imortalizat într-o fotografie. Mi-a fost foarte greu să aleg fotografiile realizate de copiii din Centrul SERA, pentru că au fost făcute peste 2.000 de fotografii numai în microdelta de la Ciocănești, și le-am ales pe cele care s-au încadrat în specificul concursului ‘Eco Fotografia’”, a spus preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru.

Fiecare copil care a avut expusă fotografia a primit o diplomă de participare la concursul care s-a desfășurat la nivel național.

În fiecare an, Centrul Carpato Danubian de Geoecologie şi Editura Decesfera organizează proiectul „Eco fotografia anului”, care ȋncurajează observarea mediului ȋnconjurător şi de reliefare a valenţelor pozitive ale acestuia, prin imagini.

Expoziția „Eco Fotografia” poate fi văzută în foaierul Centrului Județean de Cultură şi Creaţie Călărași, în perioada 17 iulie – 29 septembrie 2017.