Vineri, 6 martie, Organizația Județeană Călăraşi a Partidului Național Liberal a ținut o conferință de presă în care l-a prezentat pe Costinel Milescu drept candidatul pentru funcția de primar al municipiului Oltenița. Conferința a fost prezidată de primarul Daniel Drăgulin, Valentin Barbu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, și senatorul Răducu Filipescu, în sală aflându-se și alți membri din județ ai partidului.

Primarul Drăgulin a declarat: „Ori de câte ori vom avea noutăți o să vă informăm cu privire la ce se întâmplă în partid și vedeți că în dreapta îl am pe domnul Milescu. Ne-am întâlnit ca să vă arătăm, să le arătăm cetățenilor, că noi nu citim liste, să confundăm partidele, noi venim cu oameni care vor fi alături de noi”.

Valentin Barbu a vorbit despre trecutul politic al lui Milescu: „Domnul Costinel Milescu a mai fost primar al municipiului Oltenița două mandate, probabil îl și cunoașteți unii dintre dumneavoastră. Unul dintre scopurile acestei conferințe de presă a fost și prezentarea candidatului PNL la funția de primar al municipiului Oltenița. Există o problemă în cadrul organizației din Oltenița, în sensul că actualul președinte al organizației, domnul Pană Dumitru, și-a exprimat și el intenția de a candida. Am avut discuții cu domnul Pană și i-am spus foarte clar. Eu, din postura de candidat la președinția Consiliului Județean, nu am ce să-i reproșez. Domnia sa, timp de trei ani de zile a ținut în viață organizația, așa cum este în momentul de față, a PNL Oltenița. Domnul Milescu nu vine din neant, nu vine de la PSD, el a fost om de dreapta și a obținut mandatele din partea PNȚCD, cel puțin primul, al doilea mandat nu mai știu exact, dar cred că Acțiunea Populară. Eu însumi fiind membru PNȚCD în urmă cu douăzeci și ceva de ani, de-atunci ne cunoaștem. Decizia nu a fost simplu de luat, sunt discuții de aproape o lună, am discutat cu domnul Pană de mai multe ori. Domnul Milescu, în sondajul făcut de la nivel central, nu de către echipele noastre care pot fi subiective sau nu, a fost pe primul loc – 39%, domnul Pană 19,6%”.

Senatorul Filipescu a completat cele spuse de Barbu: „Discuțiile oficiale cu Costin Milescu sunt de vreo două luni. Noi trebuie să fim pragmatici, în politică nu mergi cu sentimente, mergi la câștig. Indiferent cât de dezamăgit ar fi Mitică Pană, când diferența este de douăzeci și ceva de procente, irecuperabilă, pragmatismul politic spune că ieși la bătaie cu cel de pe primul loc. Costinel Milescu a fost primar de dreapta de două ori, probabil că va fi și de asta primar tot de dreapta pentru că într-un fief al PSD cum e Oltenița un singur om a reușit să îi învingă. Dacă sondajul spune că ăsta e câștigătorul și câștigătorul vrea să vină la noi noi ce să facem, să-l îmbrățișăm pe cel care nu are nicio șansă să câștige? Moral este posibil să fi greșit față de Pană, mai ales că i-am spus că el va fi candidatul, dar pe vremea aceea nu aveam un sondaj atât de clar. Eu, în mod public, îmi cer scuze față de Pană, dar trebuie să înțeleagă că orice partid nu face altceva decât să meargă la câștig”.

Candidatul pentru funcția de primar al municipiului Oltenița, Costinel Milescu, a afirmat: „Ne întoarcem puțin în istorie, în 1996, Primăria Municipiului Oltenița este câștigată de primar Rodin Sima și de Milescu Costinel, viceprimar, din primul tur de scrutin. Au fost alternante la primărie doar două partide, PSD și PNȚCD. Ultimele două mandate de primar, 2004 – 2012, le-am avut într-o alianță totală cu PNL. Normal, fiind partide de dreapta și PNȚCD, și PNL, m-am gândit că este în regulă să mergem pe un pol de dreapta, să coalizăm toate forțele de dreapta împotriva PSD. Nu este nimic nou la Oltenița, așa este în toată țara. Îmi doresc să reluăm lucrurile de unde au fost oprite, Oltenița stă foarte bine la anumite capitole. Sunt în stare să mut munții în așa fel încât să câștigăm alegerile la municipiul Oltenița și, profitând, de ce nu?, de un guvern PNL, să mergem mai departe să dezvoltăm proiecte europene! Așteptăm alegerile și o să le câștigăm!”.

Înainte de încheiere, senatorul Filipescu a făcut o predicție: „PNL va avea trei primari de orașe, va avea președinte de Consiliu Județean și cel puțin 30 de primari în celelalte localități, asta este predicția mea!”. Oare se va adeveri?