⚫️În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, astăzi, 25 aprilie, la nivelul județului Călărași sunt monitorizate 96 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 177 de persoane se află în carantină instituționalizată.

Menționăm că, în ultimele 24 de ore, 57 persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile și 21 de persoane au ieșit din carantină.

În prezent, la nivelul județului sunt 51 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 37 au fost declarate vindecate.

⚫️Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali continuă să acționeze integrat pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 3 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 413 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 47 de sancțiuni în valoare de aproximativ 98.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

❗️Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.