Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc (II, 1-4) și cu care se încheie descoperirea față de lume și de creație a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paști, când a avut loc evenimentul sărbătorit și când evreii își serbau și ei praznicul. E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli, că o încreștinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) și Sfântul Luca (Fapte XX, 16). E numărată și în Constituțiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberați de muncile obișnuite. Despre ea mai amintesc: Sfântul Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sfântul Epifanie ș.a. Marii predicatori din secolele IV și V ne-au lăsat o mulțime de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a două jumătate a secolului IV pelerina apuseană Egeria ne descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârșitul secolului IV și începutul secolului V Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Sfântului Duh, așa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am arătat la Sărbătoarea Înălțării, aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paști, cum este până astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Nu numai ca vechime, ci și ca importanță, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paști. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca și la Paști, erau oprite îngenuncherea și postirea în toate zilele Cincizecimii. Erau interzise jocurile din circuri și palestre, spectacolele păgâne de teatru etc. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori și ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, așa cum se face până azi, obicei moștenit de la evrei, la care Cincizecimea era și sărbătoarea premitiilor din flori și fructe. În biserici se aduc și azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează și se împart credincioșilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli.

De sărbătoarea Rusaliilor aparțin o sumedenie de datini, credințe și rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morților din sâmbăta precedentă (Sâmbăta Morților sau Moșii de Vară).

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere (conform Legii nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008). (sursa: https://www.crestinortodox.ro/)