Activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, anul trecut, a avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, patrimoniului, siguranţa stradală, rutieră şi a transporturilor, precum şi destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale.

Poliţiştii călărăşeni au avut în atenţie asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, obiective care se regăsesc şi în anul 2017.

Anul trecut a scăzut numărul de furturi stradale

Implicarea poliţiştilor s-a concretizat prin faptul că, în anul 2016, criminalitatea stradală a fost cea mai scăzută din ultimii cinci ani. Activităţile cu caracter preventiv desfăşurate pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului au condus la scăderea numărului furturilor stradale sesizate, faţă de anul 2015, cu 34% şi la o scădere de 22,58% a infracţiunilor de tâlhărie.
De asemenea, s-a înregistrat cea mai mică valoare a infracţiunilor sesizate din ultimii cinci ani, în scădere faţă de 2015 cu 20,64%, sub media valorilor înregistrate în ultimii cinci ani (-32,38%).
În ultimii cinci ani, ponderea infracţiunilor sesizate din mediul rural din total infracţiuni sesizate scade în mod constant (57,4% în 2016, pondere din total infracţiuni sesizate).

Toate faptele de mare violenţă din 2016 au fost rezolvate prin identificarea autorilor

Anul trecut, s-au înregistrat cu 13,60% mai puţine infracţiuni contra persoanei sesizate, faţă de 2015. Ponderea însemnată dintre acestea o reprezintă infracţionalitatea de mică violenţă, cele mai multe dintre aceste fapte producându-se pe fondul consumului de alcool. Toate faptele de mare violenţă înregistrate în anul 2016 au fost rezolvate prin identificarea autorilor.
Pentru combaterea evaziunii fiscale acţiunile iniţiate au condus la recuperarea unor prejudicii de 38.263.890 de lei (+970.490 de lei) şi luarea a 35 de măsuri preventive faţă de persoanele bănuite.
Numărul persoanelor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive a crescut cu 49,63%, în anul 2016. Acţiunile desfăşurate în scopul creşterii gradului de siguranţă a elevilor au cunoscut o abordare diferită, poliţiştii implicându-se în activităţile curente, preventive în rândul elevilor.

În anul 2016, s-au produs cu 9,5% mai puţine accidente grave, faţă de perioada similară din 2015

În ceea ce priveşte siguranţa participanţilor la trafic, anul trecut, s-au produs cu 9,5% mai puţine accidente grave, faţă de perioada similară din 2015, principalele cauze de producere a accidentelor au fost traversarea neregulamentară a pietonilor, abaterile comise de biciclişti şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. De asemenea, în anul 2016 s-a înregistrat cel mai mic număr al persoanelor decedate din accidente grave de circulaţie din ultimii cinci ani.

Poliţiştii călărăşeni au noi obiective pentru acest an

De altfel, activitatea de cooperare internaţională s-a concretizat în proiectul „Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene/subvenţii acordate în domeniul agriculturii”, proiect ce se defăsoară în perioada decembrie 2016 – februarie 2018.
Acţiunile viitoare ale poliţiştilor vor viza în îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală şi rutieră. Pentru atingerea acestor obiective, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi va continua desfăşurarea activităţilor în cooperare cu structurile de aplicare a legii la nivelul judeţului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situaţiei operative.