Persoanele fizice, care doresc să îşi izoleze termic locuinţa, vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa Verde”, potrivit unui act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), care a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Însă, pentru a beneficia de aceşti bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere.
Regulile pentru participarea în programul „Casa Verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 și se aplică deja, dar înscrierea cetățenilor va fi posibilă abia după ce autoritățile vor stabili o perioadă anume în acest sens.
Prin intermediul acestui program, statul doreşte să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a fi redus consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului. Banii nerambursabili se vor acorda persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, dar doar dacă acestea au cel mult parter şi două etaje, după cum reiese din actul normativ. Persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică. „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, se mai arată în ordinul recent publicat.
Fiecare solicitant va putea cere o singură primă de eficienţă energetică, iar eventualele costuri suplimentare, care vor depăşi finanţarea nerambursabilă sau care nu vor fi considerate eligibile, vor fi suportate de către acesta. Cheltuielile eligibile cuprind atât achiziţia de produse şi servicii, cât şi lucrările necesare implementării proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.
Sesiunea de înscriere în programul „Casa verde Plus” va fi stabilită şi apoi anunţată public de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Anunţul va fi făcut cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.