Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a transmis un nou mesaj pe Facebook prin care îndeamnă cetățenii să continue să fie responsabili. Acesta și-a început textul cu: „Suntem într-o situație nouă, dar cu care începem să ne obișnuim”.

Mesajul său continuă în același ton pe care l-am putut observa în comunicarea din ultima vreme și îndeamnă la lucruri firești: „Să arătăm dragostea, grija și compasiunea față de cei din jur prin propriul exemplu, să stăm acasă, să evităm contactul social și să fim încrezători că va trece și această situație, iar la încheierea ei, vom fi toți prezenți și ne vom bucura de revedere”, a declarat Drăgulin.

Nu în ultimul rând, ni se aduce la cunoștință cea mai recentă decizie a primăriei, aceea a obligativității purtării măștii de protecție a gurii și a nasului la fiecare ieșire în spațiul public, pe lângă declarația pe propria răspundere.

Primarul Drăgulin își încheie mesajul cu următoarele cuvinte de încurajare: „Suntem puternici și responsabili, iar succesul acestei acțiuni ține doar de noi înșine!”.