Aflată la a doua ediție, Conferința „Explorator în educație oferă formare educațională, într-un mod interactiv și accesibil, pe parcursul unei zile întregi. Astfel, profesori din județul Călărași și împrejurimi sunt așteptați să participe la cinci traininguri ce explorează strategii și metode didactice inovatoare. Evenimentul va avea loc în data 5 octombrie 2019, între orele 09:00 şi 18:00, la Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea din județul Călărași și va marca într-un mod inedit Ziua Internațională a Educației,.

 

„Explorator în educație” este o inițiativă dedicată comunității didactice, care asigură un context real de învățare și se concentrează să aducă un impact la nivel local. Un eveniment creativ și accesibil, acesta vine ca răspuns al unei nevoi reale de formare continuă a cadrelor didactice din România și susține colaborarea la nivelul comunității de profesori din școli. Perspectiva construirii unei adevărate rețele educaționale a luat naștere în Brașov anul acesta, când a avut loc prima ediție, ce a adunat peste o sută de participanți din toată țara.

Cele cinci ateliere abordează teme importante în creșterea calității actului educational, bazate pe învățare experiențială și educație nonformală. Metode de combatere ale anlfabetismului functional, crearea unui spațiu securizant în clasă, strategii de comunicare, literația și gestionarea emoțiilor sunt subiectele de actualitate pe baza cărora s-au construit trainingurile. Fiecare atelier vine cu abordări cât mai practice. Noutatea acestei ediții este că o parte dintre ateliere sunt deschise și părinților, iar elevii vor pregăti și ei surprize destinate participanților.

Dacă vă întrebați cu ce au plecat în sălile de clasă profesorii de la primul eveniment, vocile lor se aud în nenumărate forme, iar aici redăm câteva dintre ele: „Am învățat o nouă abordare a procesului de învățare pe care o voi aplica în calitate de cadru didactic, dar și de părinte”, „pot să îmi apropii emoțional elevii prin metode învățate azi”, „exemple practice, concrete, ancorate în realitatea școlii”.

Acest proiect n-ar fi fost posibil fără implicarea partenerilor: Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea, Asociația Ascendis, Asociația Insight Architect, Cărturești, Editura Humanitas, Editura Publica și Tymbark România.

Fundaţia Seeding Knowledge a inițiat în 2016 programul de burse „Viitor prin Educație” pentru a contribui sustenabil la creșterea oportunităților educaționale. Printre alte proiecte ale fundației se mai numără şi co-organizarea Festivalului Internațional de Educație – FIEdu din Ploiești, eveniment care a reunit în primii doi ani peste o mie de profesori, părinți și copii din întreaga țară. Foarte activă în școlile din sistemul public de învățământ, Seeding Knowledge a demarat și proiecte precum Sănătatea pe bune și ABC-ul Emoțiilor, programe de training ce-și propun să formeze cadrele didactice pe diferite tematici conexe planului cadru prevăzut de Ministerul Educației Naţional, iar anul acesta, a demarat la Brașov „Explorator în educație”, o serie de evenimente destinate profesorilor.