Direcția 5 va concerta luna aceasta la Călărași. Concertul face parte din turneul formației „Povestea noastra – 30 de ani”. Evenimentul se va desfășura în data de 17 martie 2020, la sala „Barbu Știrbei” Călărași, începând cu ora 19:30.

Biletele și programul turneului sunt disponibile pe www.iabilet.ro. „Avem de spus o poveste, povestea celor 30 de ani, a discurilor noastre, a cântecelor care au intrat în casele dumneavoastră și în viața voastră, povestea celor 30 de ani de satisfacții artistice și a celor 30 de ani norocoși, că muzica noastră v-a plăcut.  Vă mulțumim pentru tot și numele turneului nostru se leagă perfect cu titlul cântecului nostru: ‘Povestea noastră’. În acest turneu aducem pe scenă cântece care v-au bucurat în toți acești ani plus unele noi-nouțe, pe care, dacă avem noroc, le veți iubi. Semnează: Direcția 5”, este mesajul postat pe site-ul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.