Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Călărași a organizat în data de 22 februarie 2020, competiția „Cupa Iernii” la lupte libere.

Competiția, aflată la a VI-a ediție, s-a desfășurat în sala de lupte a Clubului Sportiv Municipal Călărași și a reunit copii, juniori, cadeți (băieți și fete) de la CSM Călărași, Tricolorul Jegălia, CS Rapid, CS Poseidon Limanu, CS Amara, CS 23 August Constanța.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Călărași a asigurat participanților medalii, diplome, dulciuri și răcoritoare. Competiția s-a desfășurat în bune condiții și a fost apreciată de sportivi și antrenori, aceștia manifestând interesul și pentru alte participări.