În perioada 9 martie – 21 mai 2021 se desfășoară la nivel național Planul de acțiune „FITOS 2021”, în scopul îmbunătățirii siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor. Astfel, în data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de lucrători din cadrul Postului de Poliție Vlad Țepeș, au depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani, cu calitatea de administrator al unei societăți, cu sediul social în comuna Vlad Țepeș, județul Călărași, care a depozitat contrar prevederilor incidente protecției mediului 6.000 de kilograme de îngrășământ chimic cu conținut de azot în proporţie de 34%.
Față de persoana responsabilă s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.