Dosare penale pentru furt de energie electrică în Dragalina
La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dragalina, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, în urma acţiunii au fost depistate patru persoane care ar fi folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.
„Potrivit legislației în vigoare, intervențiile asupra echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracțiune prevăzută și pedepsită ca atare de Codul Penal. Vă sfătuim să nu acceptați ‘ofertele’ venite din partea unor persoane neautorizate și să nu permiteți accesul acestora la instalațiile de energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite să împiedice înregistrarea cantităților reale de energie electrică consumate”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.