Poliţiştii de la transporturi desfășoară acțiuni pentru creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe luciurile de apă navigabile, protejarea ecosistemului de pe fluviul Dunărea și brațele aferente, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal și evaziunii fiscale, pe raza judeţului Călăraşi.

La acțiunile efectuate săptămâna trecută au participat polițiștii din cadrul Serviciului Transporturi Călărași, Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, polițiștii de frontieră și reprezentanții Autorităţii Navale Române. Oamenii legii au verificat 33 de ambarcațiuni, skijet-uri și nave de transport persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost dispuse și suspendări ale certificatelor internaționale de conducător de ambarcațiune.
Pe brațul Borcea, la kilometrul 98, în zona municipiului Călărași, a fost depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, care conducea o ambarcațiune cu motor și care a prezentat, la testarea cu aparatul etilotest, o concentrație alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe fluviul Dunărea, la kilometrul 372, a fost depistat un tânăr în vârstă de 29 de ani, care conducea o ambarcațiune cu motor și prezenta o concentrație alcoolică de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi conducători de ambarcațiuni au fost sancționați conform Hotărârii Guvernului nr. 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale, fiind dispusă pentru fiecare în parte și măsura complementară de suspendare a certificatului internațional de conducător de ambarcațiune de agrement.