În zilele de 3 şi 4 septembrie, localitatea Jegălia va îmbrăca straie de sărbătoare. Primarul comunei, Aurel Vasile, şi Consiliul Local organizează a cincea ediţie a evenimenului intitulat “Zilele comunei Jegălia”. Locaţia este cea de anul trecut, şi anume, islazul Gâldău. Pentru a-i încânta pe cei prezenţi la sărbătoare, artişti renumiţi vor susţine recitaluri în cele două zile de distracţie. Este vorba despre: Maria Dragomiroiu, Nineta Popa, Aida – Etno Dance, Adi Ordean & Leo Iorga – Pact, DJ Jungle, Andreea Antonescu, Andra – Etno Dance, Bogdan Artistu, Adi de la Vâlcea şi Morris. În această ediţie va avea loc o competiţie de lupte libere, unde vor participa copii, cadeţi şi juniori de la mai multe cluburi din ţară. Anul trecut, echipa din Jegălia a obţinut medalia de aur la acest concurs de lupte. De asemenea, în cadrul Zilelor comunei Jegălia se va desfăşura, pentru prima dată, o cursă sportivă de alergare, unde înscrierea este gratuită. Astfel, cei doritori să participe vor parcurge o distanţă de trei kilometri. Aşadar, locuitorii Jegăliei vor avea de parte de două zile de muzică, joc şi voie bună, de unde nu vor lipsi surprizele. Evenimentul se va încheia cu un imens foc de artificii.