Ministerul Sănătăţii a transmis, pe un site de socializare, că încă nu sunt suficiente doze de vaccin pentru toți românii.
De aceea este important ca în a doua etapă a vaccinării împotriva COVID-19 să se dea prioritate bunicilor, persoanelor cu boli cronice și lucrătorilor din domenii esențiale.
MS are mare încredere că medicii vor programa pentru vaccinare persoanele care chiar au nevoie.
Atunci când aceste reguli de prioritizare vor fi încălcate, situația va fi investigată urgent de Ministerul Sănătății.
În data de 14 ianuarie 2021, Direcția de Sănătate Publică a (DSP) județului Călărași a aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei medicului de familie dr. Petrică Pociovalişteanu, conform Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 art. 30 lit. h), pentru „nerespectarea programării categoriei populaționale aferente etapei 1 de vaccinare împotriva COVID-19”.
„Conform informațiilor puse la dispoziție de Centrul de vaccinare SJU Călărași, din platforma online de vaccinare, reiese că în data de 12 ianuarie 2021, ora 12:00, domnul Eremia Niculae (primarul comunei Alexandru Odobescu) figura cu programare în vederea vaccinării, programare realizată online de CMI Dr. Pociovalişteanu Petrică. La data și ora stabilite conform programării, centrul de vaccinare a efectuat vaccinarea persoanei programate. Medicul care a efectuat programarea online, dr. Petrică Pociovalişteanu, afirmă că programarea s-a efectuat dintr-o eroare de înțelegere a înscrierii persoanelor pe platforma de vaccinare și a perioadelor de înscriere. Deși medicul de familie admite că a primit de la DSP Călărași instrucțiuni cu privire la modalitatea de înscriere, categoriile populaționale admise pentru fiecare etapă, se constată că acesta nu a respectat prevederile Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva Covid-19”, arată informarea transmisă Ministerului Sănătății de Direcția de Sănătate Publică a județului Călărași.