În luna octombrie a anului 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat programul „WHO Patient Safety” privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii (2002), care solicită OMS şi statelor membre să acorde atenţie maximă acestei probleme. Programul „WHO Patient Safety” îşi propune să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.

Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale Organizaţiei Mondială a Sănătăţii şi pentru a acţiona ca o forţă majoră la îmbunătăţirea siguranţei acestora.

Campania dedicată siguranţei pacientului din acest an, organizată pentru prima oară în România, cu tema „Sănătatea şi siguranţa noastră, responsabilitatea tuturor”, are ca scop conştientizarea populaţiei generale cu privire la importanţa purtării măştilor în spaţiile închise. Sloganul campaniei este „Protejaţi-vă pentru sănătatea tuturor!”.

Obiectivele campaniei sunt: informarea populaţiei asupra importanţei purtării corect a măştilor în toate spaţiile din incinta instituţiei, pe toată durata prezenţei la locul de muncă; informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă; participarea la efectuarea triajului la intrarea în incinta instituţiei şi dezinfectarea mâinilor; informarea – educarea populaţiei cu privire la folosirea corectă a măştilor; informarea populaţiei cu privire la regulile de igienă şi distanţare socială.

La nivelul judeţului nostru, campania este desfăşurată de către Compartimentul Promovarea Sănătăţii, din cadrul  Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Călăraşi.