Acțiunile pentru siguranța comunității din data de 18 octombrie 2020 au avut ca rezultat prinderea în flagrant a două persoane, precum și dispunerea a două măsuri preventive.

 

În data de 18 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 13 de acțiuni și s-a intervenit la 64 de evenimente sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Ca urmare a activităților, au fost constatate 11 infracțiuni, două persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse două măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 56.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate trei infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute trei permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Atunci când sunteți martorii unor fapte antisociale sau ați fost victimele unei infracțiuni, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat echipaj de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112!”, au transmis oamenii legii.