Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, anunţă lansarea celei de-a XI-a ediţii a Concursului de Poezie On-line pentru Elevi, organizat anual, cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, sărbătorită pe 21 martie, informează reprezentanții Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași. Organizatorul este Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene din Cluj. Cea de-a XI-a ediţie a concursului se desfăşoară în perioada 13 februarie – 13 martie 2020.

La concurs pot participa elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, inclusiv din județul Călărași. Fiecare participant va prezenta maximum patru creaţii, însoţite în mod obligatoriu de datele personale şi de o fotografie. Creaţiile literare vor fi redactate cu font Times New Roman, caractere de 12, spaţiere 1,5, obligatoriu cu diacritice. În colţul din dreapta-sus al paginii se vor trece următoarele date:  numele şi prenumele elevului; vârsta, clasa, şcoala;  localitatea, judeţul; adresa de e-mail a elevului/părintelui;  numărul de telefon al elevului/părintelui;  numele profesorului îndrumător. Nu se percepe taxă de participare. Poeziile pot fi trimise pe adresa de e-mail: copii@bjc.ro sau pot fi depuse la Secţia pentru Copii de la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanţilor, nr. 104, parter est, până la data de 13 martie 2020. Festivitatea de premiere va avea loc pe 24 martie, la sediul central al Bibliotecii Judeţene din Cluj, iar numele şi lucrările câştigătorilor vor fi postate pe blogul copiilor „Între noi, copiii…” – https://copiibjc.bjc.ro.

Informații suplimentare pot fi solicitate la Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanţilor nr.104, parter est, la telefon: 0264/430.323 sau prin e-mail: copii@bjc.ro.