Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, în data de 15 ianuarie 2021, între orele 00:05 şi 06:00, emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic.
Astfel, CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că: achitarea peajului pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă în data de 15 ianuarie 2021, se poate realiza până cel târziu ora 24:00 a zilei următoare; în cazul în care utilizează în data de 15 ianuarie 2021 infrastructura pentru care se aplica tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel târziu la ora 24:00 a zilei respective.