O nouă piesă din seria „Exponatul lunii”, ce poate fi admirată în această lună în spaţiul expozițional de la Secţia Arheologie a Muzeului Dunării de Jos Călărași, este o cană ceramică cu toartă (număr inventar 25065).

 

Piesa a fost descoperită la Piscul Crăsani, Ialomița, în cadrul săpăturilor arheologice desfășurate în anul 1989 și aparține perioadei secolul II – I a.Ch. Corpul său este bitronconic având partea superioară mai alungită, formând un gât înalt și zvelt ce se termină printr-o buză rotunjită și ușor răsfrântă în afară. Toarta este modelată în continuarea buzei față de care se supraînalță ușor și are formă ovală în secțiune, fiind decorată la îmbinarea cu buza cănii cu trei proeminențe conice. Vasul este modelat dintr-o pastă fină, acoperită cu un slip lustruit de culoare neagră pe întrega suprafață ceea ce demonstrează că acest tip de căni erau folosite preponderent pentru păstrarea sau consumul lichidelor.

Dimensiunile piesei sunt: înălţime – 28 de centimetri, diametru gură – 12 centimetri, diametru bază – 7 centimetri, lungime toartă – 17 centimetri. Starea de conservare este foarte bună, iar din punct de vedere cronologic se încadrează în perioada Lattene.

Cel mai răspândit procedeu de ornamentare, al acestui tip de căni cu toartă este lustruirea, tehnică folosită din epoca bronzului, constituind pentru perioada geto-dacică un mod frecvent de decorare, mai ales a ceramicii fine.

Analogii pentru cănile de acest tip lucrate la roată există în majoritatea așezărilor dacice de tip dava: Răcătău, Bâtca Doamnei, Brad, Poiana, Popești, Zimnicea, Pecica, Munții Orăștiei.