foto arhivă Agerpres

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a premiat olimpicii români care s-au remarcat în anul 2019 la concursurile internaţionale pe discipline școlare, în cadrul unei festivităţi ce a fost găzduită marți, 17 decembrie, cu începere de la ora 13:30, de Palatul Național al Copiilor (Sala Mare) din București.

 

Au fost recompensaţi cei 163 de elevi care au obținut 61 de medalii, premii și mențiuni la 14 olimpiade internaționale, respectiv 139 de medalii, premii și mențiuni la 26 de concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori). În total, palmaresul olimpicilor români în acest an a fost de 200 de distincții.

De asemenea, au fost premiate cadrele didactice care i-au pregătit (aproximativ 200), precum şi şcolile din care provin laureaţii (85).

Potrivit reglementărilor în vigoare, premiile pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaționale au următoarele cuantumuri: 12.550 de lei – premiul I absolut (obținut cu punctaj maxim), 9.720 de lei – premiul I/medalie de aur, 8.330 de lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 de lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 de lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt: 4.440 de lei – premiul I/medalie de aur, 3.785 de lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 de lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 de lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Profesorii care au pregătit elevul/elevii au primit un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevi. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o s-a acordat câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment au fost acordate și premii pentru cele mai de succes activităţi din programul „Şcoala Altfel 2019”.

Fondul total de premiere alocat de Ministerul Educației și Cercetării este de peste 2.900.000 lei.