Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal (PNL) Călăraşi, Răducu George Filipescu, a organizat ieri, 13 iulie, o conferinţă de presă. Principala temă de discuţie a fost desfăşurarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an. În cadrul conferinţei, preşedintele Filipescu a făcut o declaraţie surprinzătoare, spunând că atunci când îşi exercită dreptul la vot, oamenii doar au senzaţia că aleg.

Pentru alegerile parlamentare, PNL are termen data de 15 august 2016 până la care să facă propunerile pentru listele de parlamentari. “Vom face şase propuneri. Şase locuri, două la Senat şi patru pentru Camera Deputaţilor. Vom avea discuţii şi consultări în cadrul partidului. Ultima viză pentru cei care vor candida va fi pusă de cei doi copreşedinţi ai partidului. După perioada 15 august – 1 septembrie, când vor fi finalizate listele, vom intra în perioada de precampanie şi campanie. Ţinta pe care noi o avem este să luăm un post de senator, pentru două posturi este practic imposibil, iar intenţia noastră este de a atinge un anume procent care să ne asigure şi trei posturi de deputat. Eu sunt singurul care ştiu sigur că va merge pentru un post la Senat, despre ceilalţi vor avea loc discuţii”, a spus Filipescu.

“Trei partide în Parlament”

În legătură cu partidele care vor intra în viitorul Parlament, preşedintele Partidului Naţional Liberal Călăraşi spune că vede doar trei formaţiuni politice. “Nu ştiu câte alte partide în afară de PNL şi PSD se bat pe aceste locuri. ALDE pentru a intra în parlament au nevoie să obţină o pondere de 5% pe ţară, şi nu îi văd să facă asta singuri. La fel şi PMP cu UNPR, nici pe ei nu îi văd să facă 5% pe ţară. Părerea mea este că vor fi trei partide care vor intra în Parlament: PNL, PSD şi UDMR. La PNL Călăraşi nu va fi niciun candidat trimis de la centru pentru alegerile parlamentare”, a declarat Filipescu.

Fără candidaţi de la Centru, la Călăraşi

 Preşedintele PNL Călăraşi a spus că nu vor exista candidaţi trimişi de la Centru, în Călăraşi, pentru alegerile din toamnă: „Nu ai cum să trimiţi un candidat de la Centru în Călăraşi atâta timp cât noi am ieşit pe locul trei pe ţară”.

„Cioloş este o variantă bună de premier, dar nu singura”

Partidul trebuie să desemneze o persoană şi pentru funcţia de premier al României, în situaţia în care formaţiunea politică va fi invitată să facă majoritatea în Parlament. În legătură cu viitorul premier al României, Filipescu spune că actualul premier Cioloş este o variantă bună, dar nu singura. „În condiţiile în care pachetul de legi prezentatde Cioloş va fi îmbrăţişat favorabil de populaţie, este o variantă bună. El în sondaje încă stă foarte bine. Cioloş este o variantă bună, dar în viziunea mea nu înseamnă că este singura. Aici trebuie să vrea multă lume ca X să fie prim-ministru. Mult prea multă lume trebuie să dorească lucrul acesta şi nu vorbim despre liberali, pesedişti sau pedelişti. Lucrurile sunt extrem de încordate. Poate că nu le percepem noi dar lucrurile sunt extrem de fluide. Politica europeană este extrem de fluidă. Trebuie să ai un prim-ministru care să fie unanim acceptat de multă lume”, a adăugat Răducu Filipescu. Întrebat de ce oamenii mai merg la vot, preşedintele Flipescu a răspuns: „Noi avem senzaţia că alegem! Dar ce, noi alegem? Nu alegem. Facem alegeri pentru că suntem disciplinaţi. Suntem un popor care credem în democraţie şi alegem… dar, primul-ministru nu este ales, este numit. Este adevărat, ne alegem parlamentarii, primarii. Unii sunt alegeri reuşite, alţii sunt alegeri ratate. Dar primul ministru nu este ales, este numit de comun acord cu mult mai mulţi decât credem noi că sunt în joc”.

PNL