Ziua de 20 ianuarie a fost una captivantă pentru elevii din liceele călărășene, căci Statul Major al Forțelor Aeriene Române a organizat pentru aceștia, la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, un eveniment prin care și-a prezentat oferta de studii. La eveniment au participat reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene, dar și de militari din cadrul bazelor aeriene.

Evenimentul a început cu un discurs dedicat zborului, amintind că românii au fost printre primii care au zburat, numindu-i aici pe importanții inventatori din domeniu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă.

Elevii și studenții militari, unii de origine călărășeni sau care activează acum pe raza județului, au povestit despre ce înseamnă să urmezi o astfel de carieră.

În cadrul Forțelor Aeriene Române nu este nevoie doar de piloți, așa că viitorii militari pot alege dintre mai multe specializări, precum: meteorologie, război electronic, controlor de trafic. Un avantaj cu care speră să atragă viitorii studenți și elevi este oferirea de numeroase gratuități, printre care cele de cazare, masă, transport etc. Condițiile care trebuie îndeplinite nu sunt foarte grele pentru cei interesați: se pune mare bază pe cunoștințele de matematică și fizică, pe un corp sănătos, însă nici limba engleză nu este dată la o parte.

Doritorii sunt așteptați la Biroul Informare Recrutare din strada Mușețelului, nr. 10, până în data de 15 februarie, conform calendarului de admitere curent. Vârsta maximă admisă a celor care vor să înceapă o carieră în domeniul militar este de 30 de ani (24 pentru piloți).

Evenimentul s-a încheiat prin survolarea pieței din fața Primăriei Călărași de către elicoptere și avioane din cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea.