În epilogul rundei a 12-a s-au duelat în Ştefan cel Mare Dinamo şi Dunărea Călăraşi, echipe aflate înaintea primului fluier al lui Alexandru Tudor, la o distanţă de trei locuri şi de tot atâtea puncte în clasament.

Gazdele, cu Mircea Rednic aflat la al patrulea mandat, au început bine, punând presiune pe Straton&Co încă de la startul partidei. Cu toate acestea, Dunărea Călăraşi a deschis scorul în minutul 22. Georgian Honciu l-a servit de la mijlocul terenului cu o pasă excelentă pe Ndiaye Mediop, care, după ce i-a luat faţa lui Teddy Mezague, l-a culcat şi pe portarul Jaime Penedo şi a introdus balonul în plasă. Deranj în tribune, acolo unde vreo 2.700 de suporteri au rămas înmărmuriţi.

Dunărea Călăraşi a rezistat şi a încheiat prima parte a meciului cu un avantaj fragil, 0 – 1.

La pauză, Mircea Rednic a avut un moment de inspiraţie, introducându-l pe Daniel Popa în locul lui Tomislav Gomelt. Mutarea inspirată pentru că Popa a reuşit să-l învingă în minutul 56 pe Straton cu o lovitură de cap din zona punctului cu var, reluând în gol o centrare perfectă de pe dreapta a lui Deian Sorescu.

„Galben – albaştrii” nu s-au pierdut cu firea şi în două – trei rânduri prin Ndiaye Mediop au pus în dificultate defensiva dinamovistă.

Finalul a fost al gazdelor care s-au năpustit asupra porţii formaţiei călărăşene, însă tabela a rămas nemodificată.

În al treilea minut al prelungirilor, Alexandru Tudor l-a eliminat pe Alexandru Munteanu, arătându-i al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. O decizie bizară, în condiţiile în care mijlocaşul grupării călărăşene de bandă nu mai fusese sancţionat cu un „galben”.

Dunărea Călăraşi a obţinut un punct uriaş în Groapă, în faţa unui adversar de marcă din fotbalul românesc, deşi în acest sezon suferă vizibil.

În calitate de antrenor, Dan Alexa a bifat şi prima remiză în faţa lui Dinamo Bucureşti, în primele patru dispute, câştigând două, alte două fiind pierdute.

Cu o etapă înainte de finalul turului, Dunărea Călăraşi este pe locul 9, cu 15 puncte, şi aşteaptă cu încredere meciul cu Gazul, programat duminică, 28 octombrie, de la ora 14:00, la Călăraşi.

Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi 1 – 1

Au marcat: Daniel Popa (56’)/Ndiaye Mediop (22’)

Dinamo: 26. Jaime Penedo – 4. Sergiu Hanca, 6. Mihai Popescu, 90. Teddy Mezague, 15. Vlad Olteanu – 22. Deian Sorescu (2. Kino Delorge, 70’), 18. Armando Cooper, 21. Tomislav Gomelt (19. Daniel Popa, 46’), 20. Diogo Salomao – 31. Danijel Subotic (99. Robert Moldoveanu, 59’), 7. Gicu Grozav.

Rezerve: 1. Vlad Muţiu – 93. Sergiu Popovici, 23. Ionuţ Şerban, 27. Ricardo Grigore

Antrenor: Mircea Rednic

Dunărea: 25. Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov, 30. Alin Şeroni, 17. Alin Dobrosavlevici, 44. Denis Ispas – 55. Alexandru Bourceanu (8. Stelian Cucu, 59’), 15. Silviu Pană – 22. Alexandru Munteanu, 89. Georgian Honciu (33. Sacha Clemence, 85’), 9. Nicolae Cârnaţ (5. Gabriel Simion, 80’) – 29. Ndiaye Mediop.

Rezerve: 1. Cezar Lungu – 11. Bodo Kanda, 20. Bogdan Şandru, 21. Hamidou Keyta.

Antrenor: Dan Alexa

Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Ciprian Danşa (Satu Mare). Rezervă: Ionuţ Coza (Cernica).

Observatori: Sorin Boca (Iaşi), Marin Petrache (Săbăreni)

Cartonaşe galbene: Deian Sorescu (46’), Sergiu Hanca (58’)/Silviu Pană (21’), Georgian Honciu (37’), Denis Ispas (53’), Nicolae Cârnaţ (78’)

Cartonaşe roşii: Alexandru Munteanu (90+3’ – Dunărea Călăraşi) (sursa: afcdunareacalarasi.ro)