Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat Academia Națională de Fotbal (ANF), care își propune să devină cel mai important furnizor de programe educaționale în sport din România, oferind un model organizațional pentru sportul românesc.
Prin educarea și profesionalizarea specialiștilor, scopul ANF este să contribuie la dezvoltarea organizațiilor sportive și la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.
Viitorul educației sportive se scrie pe anf.frf.ro.
Evenimentul de lansare al Academiei Naționale de Fotbal a reunit personalități care și-au pus amprenta pe educația sportivă atât la nivel național, cât și internațional.
În deschiderea evenimentului, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a prezentat planul de creștere a nivelului educației sportive din România și viziunea ANF.
„Educația este o direcție cheie în jurul căreia ne vom concentra atenția și investițiile în anii următori. Prin lansarea Academiei Naționale de Fotbal ne dorim să contribuim la implementarea în România a viziunii asupra educației sportive a viitorului, iar Academia va juca un rol important în transpunerea acestei viziuni în pregătirea tuturor profesioniștilor din spatele echipelor de fotbal”, Răzvan Burleanu:

Academia by FRF – cursuri pentru sportivi, specialiști și viitorii lideri din fotbal

Prin ANF și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operațiuni.
Deși nu au putut fi prezente fizic la lansare, personalități importante din lumea fotbalului internațional au salutat prin intervenții online lansarea oficială a Academiei Naționale de Fotbal și eforturile Federației Române de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului prin educație.
Forurile care conduc fotbalul mondial și european, atât FIFA, prin fostul antrenor al lui Arsenal, Arsène Wenger (actual Director de Dezvoltare Globală a Fotbalului al FIFA), cât și UEFA, prin Thomas Junod (Director al UEFA Academy), au transmis mesaje de susținere pentru noul proiect educațional al Federației Române de Fotbal. Lor li s-au alăturat Președintele Federației Portugheze de Fotbal, Fernando Gomes, fostul internațional francez Florent Malouda (Ambasador UEFA), dar și președintele Asociației Cluburilor Europene (ECA) și al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli.
De asemenea, Gheorghe Hagi a subliniat și el importanța Academiei Naționale de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului românesc: „Consider foarte bună inițiativa FRF de a înființa o Academie de Fotbal care să ajute la dezvoltarea fotbalului românesc. Avem nevoie de educație profesională și de manageri sportivi, așa cum găsim și în fotbalul european și mondial”.