foto: https://www.gds.ro

Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Valea Argovei, din judeţul Călăraşi, a anunţat, pe un site de socializare, înscrierea grădiniţei în cadrul programului „Citeşte-mi 100 de poveşti”, iniţiat de Asociatia OvidiuRo.
Acest program îşi propune să transforme 4.500 de grădiniţe publice în Grădiniţe Biblioteci.
Fiecare grădiniţă va primi minimum 30 de titluri noi de cărţi, care să fie folosite în activităţile de lectură, iar fiecare copil va primi minimum o carte, pe care o va putea lua acasă.
„Pe parcursul implementării programului în grădiniţă, veţi fi invitaţi să participaţi alături de noi la atelierele lunare de lectură. Mai multe detalii veţi afla în curând. Cu speranţa că ne veţi sprijini în demersul nostru, vă mulţumim anticipat!”, a transmis Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Valea Argovei.