Un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii Budești au acționat rapid pentru pentru extragerea și acordarea primului ajutor în cazul a patru persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma unui grav accident rutier produs prin coliziunea a două autovehicule. La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale ale pompierilor şi două ambulanţe SAJ, care au acordat primul ajutor victimelor şi le-au transportat la spitale din Bucureşti şi Olteniţa.

În data de 27 iunie 2017, ora 09:05, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii Budești au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității Gruiu, pe Drumul Naţional 4, la kilometrul 36, la un grav accident rutier produs prin coliziunea a două autovehicule (unul înmatriculat în Călăraşi, celălalt în Bucureşti). În urma impactului violent dintre cele două vehicule au rezultat patru victime, dintre care una decedată (în stop cardio respirator). Unul dintre conducători auto, Constantin D. (în vârstă de aproximativ 25 de ani), care se afla la volanul autoturismului înmatriculat în Călăraşi, a fost descarcerat de către echipajul de pompieri şi ulterior a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), care l-a transportat de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală, acesta prezentând traumatisme foarte severe. De asemenea, fost transportat la spitalul din municipiul Olteniţa pasagerul din acelaşi vehicul, Alin R., care a fost găsit în afara autoturismului în stare de conştienţă şi prezentând doar câteva escoriaţii la nivelul membrelor şi toracelui. În cel de-al doilea autoturism (înmatriculat în municipiul Bucureşti) implicat în accident, erau, de asemenea, două persoane, conducătorul auto Nicolae L., în vârstă de 53 de ani, aflat în stop cardio respirator, şi pasagerul Ion L., care prezenta mai multe traumatisme. Pentru conducătorul auto, Nicolae L., nu s-a mai putut face nimic în ciuda eforturilor echipajelor de prim ajutor, care au efectuat manevre de resuscitare aproximativ 55 de minute (acesta fiind declarat decedat şi rămânând la locul intervenţiei, predat ulterior organelor competente). Pasagerul din vehiculul înmatriculat în Bucureşti, Ion L., prezenta şi acesta traumatisme severe, fiind preluat de un echipaj SAJ şi transportat la spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală.

La locul accidentului s-a deplasat şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, care nu a mai intervenit, nefiind cazul.