La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat ieri Hotărârea Guvernului privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2020.

Prin acest act normativ se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice cu instituţii similare internaţionale, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică, în valoare de aproximativ 41 de mii de lei (echivalentul a 8.295 de euro), sumă care se suportă din bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru anul 2020.

În acest fel se asigură accesul la baza de date internațională cu donatorii de celule stem hematopoietice a organizației „Search &, Match Service”, menținerea acreditării de către Federația Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, precum și menținerea statutului de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă precum și a Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 760/2009.

În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absenţa Registrului.

Pentru a da o şansă de vindecare acestor pacienţi, s-a decis organizarea unei instituţii care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice, care şi-au dat acceptul de a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienți cu hemopatii maligne.

Până în prezent sunt peste 69.500 de donatori voluntari înscriși în Registrul Național al donatorilor voluntari de celule stem hematopoetice, 251 de pacienți transplantați și 26 de pacienți în așteptarea unui donator.