În perioada decembrie – februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași desfășoară activități în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe „Hoții îți invadează intimitatea”.

 

Aceste activități sunt cu atât mai importante cu cât, în perioada sărbătorilor de iarnă, mulți cetățeni pleacă de la domiciliu/își părăsesc locuințele pentru diverse intervale de timp.

Totodată, crește numărul persoanelor străine cu care putem interacționa, de la colindători la persoane care se prezintă cu diverse scopuri la ușile noastre (acțiuni umanitare, pomeni etc.).

În egală măsură, polițiștii promovează importanța utilizării unor mijloace moderne de supraveghere a locuințelor și spațiilor comune precum și beneficiul instalării unor sisteme electronice de alarmare.

Astfel, polițiștii subliniază necesitatea adoptării unei conduite și a unor măsuri care să reducă posibilitățile de acțiune ale infractorilor.

Asigurați-vă că ați încuiat ușa, chiar dacă sunteți în casă. Investiți într-o încuietoare de calitate. Montați un sistem de alarmă. Nu transmiteți informații persoanele pe rețelele de socializare. Fiți atenți la conținutul distribuit pe perioada vacanțelor. Fiți precauți cu privire la persoanele necunoscute care se prezintă la adresa dumneavoastră și supravegheați-le.