Iluminatul festiv de sărbători va fi aprins, în municipiul Călăraşi, în seara de 1 decembrie. Operatorul ce are în concesiune serviciul de iluminat public a propus, pentru anul acesta, o nouă abordare a iluminatului de sărbători, urmând a se pune accent pe zonele de relaxare (parcuri și unele locuri de joacă pentru copii). Şi în acest an, în zona Orizont va fi deschis “Orăşelul lui Moş Crăciun”, unde copiii sunt aşteptaţi pentru a primi dulciuri. De asemenea, în apropierea sărbătorilor de iarnă, sute de elevi și preșcolari din municipiul reşedinţă de judeţ sunt aşteptaţi să colinde la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi acolo unde vor fi ascultați de Moș Crăciun, care îi va răsplăti pe fiecare în parte cu cadouri. Moş Crăciun se va plimba cu trăsura prin oraş. Activităţile de anul acesta vor fi organizate de Primăria Municipiului Călăraşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Călăraşi.

luminite