În luna octombrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.090 de lei, cu 49 de lei mai mare decât în luna septembrie 2019. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.116 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 34 de lei (+1,1%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.118 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.801 lei). Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,6% Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum. Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna octombrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 100,7% pentru luna octombrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 214,2%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2019.