În România, numărul persoanelor care suferă de depresie a crescut de la 1,5% în 2014, la 5% în 2017, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică.

Specialiștii numesc depresia „boala secolului”. Aproape 300 de milioane de oameni suferă de depresie la nivel mondial, iar numărul celor care se sinucid ajunge la aproape 800.000, spune Organizația Mondială a Sănătății.

Numărul persoanelor nediagnosticate este însă mult mai mare. Motivul este simplu: depresia este privită în majoritatea situațiilor ca un moft sau ca o perioadă de tristețe care va trece. Dar nu trece.

Vedem tot mai des persoane în depresie, iar dacă vorbim despre pacienții cronici, în cazul lor, această stare este și mai accentuată. Chiar dacă multă lume crede că depresia este doar o stare proastă trecătoare și un moft, nu este așa. În această perioadă complicată de pandemie, lucrurile se agravează. Am demarat această campanie pentru a ajuta oamenii să înțeleagă că depresia este o afecțiune serioasă, iar cei care se confruntă cu ea au nevoie de ajutor. În plus, autoritățile ar trebui să susțină și să deconteze terapia psihologică pentru depresie”, a spus Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților Cronici din România (COPAC).

Depresia vine la pachet cu mai multe prejudecăți: multe persoane care suferă de depresie au impresia că nu sunt în stare de nimic; în necunoștință de cauză, mulți oameni folosesc greșit termenul „depresie” și sunt „deprimați” dacă pierd un meci de fotbal, dacă nu le stau bine hainele, dacă li s-a rupt o unghie sau dacă nu mai au ketchup în frigider; apropiații celor care suferă de depresie au impresia că această tristețe este un alint, un moft sau un capriciu și vor doar să fie în centrul atenției.

Campania „Depresie, nu impresie” conține un video de prezentare  și o miniserie de podcast.

De asemenea, ca parte componentă a campaniei este și lansarea unui grup pentru aparținătorii celor care suferă de depresie: Prieteni cu depresie.

Depresia este o afecțiune reală și trebuie tratată cu terapie și, când e cazul, cu medicamente.

Oamenii nu vorbesc despre ea pentru că nu îi înțeleg gravitatea. Faptul că e nevăzută, nepalpabilă, face ca problema aceasta de sănătate să nu fie luată în serios”, a declarat dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

 

Depresia în contextul COVID-19

 

Pandemia de coronavirus poate fi extrem de stresantă pentru unii oameni. Pacienții cronici sunt mai afectați de stări de anxietate și chiar depresie din cauza izolării îndelungate și a accesului dificil la serviciile medicale.

„Traversăm o perioadă dificilă și persoanele cu boli cronice sunt cele mai vulnerabile, fizic și emoțional. Atenție! Depresia nu este o glumă. Este important să apelăm la serviciile specialiștilor acum și în orice moment ne simțim depășiți de situație. În plus, dacă cineva apropiat nouă suferă de depresie, să nu ignorăm. Să nu avem impresia că e o stare care va trece la un moment dat. Ignoranța are consecințe grave”, a afirmat Radu Gănescu, președintele COPAC.